Cinci mituri despre psihoterapie și consiliere

• 

Miturile sunt convingeri larg împărtășite de membrii unei comunități și care sunt acceptate ca fiind adevărate de către aceasta, nefiind necesar ca acele convingeri să fie valide sau adevărate din punct de vedere obiectiv.

Miturile sociale și culturale au existat din totdeauna, iar uneori acestea pot avea consecințe pozitive asupra indivizilor precum menținerea coeziunii unei societăți sau asigurarea divertismentului. În cazul psihologiei în general și a psihoterapiei și consilierii în mod deosebit miturile pot contribui la promovarea interesului pentru această știință, respectiv față de practica psihologiei clinice.

Totuși, promovarea pe scară largă a acestor mituri poate cauza și consecințe negative pe plan individual și social, în sensul că limitează gândirea critică, respectiv descurajează căutarea unor informații alternative despre fenomenul investigat, și pot provoca direct sau indirect daune unor anumite persoane : de exemplu, refuzul de a apela la servicii de terapie motivat de convingerea clientului că psihoterapia nu este diferită de conversațiile amicale cu prietenii poate priva persoana suferindă de servicii de specialitate benefice pentru persoana respectivă, ceea ce în schimb poate agrava problemele cu care se confruntă în prezent clientul. 

Acest articol își propune să combată cinci mituri principale despre psihoterapie și consiliere. Alte mituri legate de psihologie, respectiv psihoterapie/consiliere vor fi abordate în articole viitoare.

Mitul 1 : Psihoterapia se adresează doar persoanelor care suferă de tulburări mentale

Acest mit este doar parțial adevărat. Oamenii apelează la servicii de psihoterapie din diverse motive : în timp ce o bună parte dintre clienți apelează la servicii de terapie cu scopul de a se trata de tulburări de natură mentală precum depresia sau anxietatea, alți oameni apelează la servicii de terapie cu scopul de a-și rezolva probleme care le afectează viața și care de altfel sunt comune tuturor oamenilor, precum pierderea unui loc de muncă sau relații conflictuale cu partenerul de viață sau cu proprii copii.

De asemenea,  mulți oameni apelează la servicii de psihoterapie sau consiliere cu scopul de a se cunoaște mai bine și de a se dezvolta ca persoane, respectiv de a deveni angajați mai competenți, părinți mai buni, persoane mai altruiste. Pe scurt, serviciile de consiliere și psihoterapie nu presupun doar măsuri de tratament, cât mai ales aplicarea unor metode de dezvoltare personală și de prevenire a apariției anumitor probleme. 

Mitul 2 : Psihoterapia nu este mai eficientă decât sprijinul primit din partea prietenilor

Este adevărat că sprijinul social venit din partea prietenilor alungă sentimentele de neputință și de singurătate și oferă confort și siguranță. Cu toate acestea, există diferențe semnificativă între terapie/consiliere și sprijinul oferit din partea prietenilor.

În primul rând, prietenii și rudele oferă ajutor și sprijin pe moment, folosind mijloacele care le au la îndemână. Terapeuții, pe de altă parte, au parte de o formare profesională care le oferă  instrumente obiective și profesioniste de evaluare a tipului și a gravității dificultăților pe care le întâmpină, respectiv a diverse tehnici și strategii de intervenție la problemele acestora. Metodele și strategiile nu sunt aplicate aleatoriu, ci sunt selectate în funcție de gravitatea problemei și de particularitățile clientului.

În al doilea rând, judecata prietenilor și a rudelor, deși bine intenționată, poate fi subiectivă și părtinitoare (Ex: pot fi de partea clientului sau pot să îl critice pentru greșelile acestuia). Pe de altă parte, judecata specialistului în consiliere și terapie este obiectiv-empatică, obiectivă în sensul că acesta observă, evaluează și înțelege problema clientului fără a fi părtinitor, iar empatic în sensul că acesta înțelege modul de a fi, de a gândi sau de a simți a clientului, precum și faptul că problema cu care se confruntă acesta este autentică pentru client și că îi afectează în mod negativ stilul său de viață.

Nu în ultimul rând, în conversațiile cu rudele sau prietenii pot exista limite sau bariere în comunicare, de tipul subiectelor interzise (Ex: Nu ai voie să vorbești urât de tatăl tău!), în timp ce psihologii creează un mediu sigur, deschis și cald în care îi încurajează pe clienți să se exprime deschis și să fie sincer atât cu aceștia, cât și cu propria persoană.

Mitul 3 : Psihoterapia presupune o analiză atentă și complexă a trecutului personal

Acest mit este răspândit și promovat mai ales prin intermediul massmediei. Filme precum Good Will Hunting sau seriale TV precum Clanul Soprano promovează un model terapeutic centrat pe trecutul persoanei în care clientul este încurajat să își analizeze propriul trecut personal, centrul de interes fiind mai ales perioada copilăriei timpurii. Acest model este cel psihanalitic sau psihodinamic întemeiat de Sigmund Freud, părintele psihanalizei și unul dintre fondatorii psihoterapiei moderne. Astfel, conform lui Freud, problemele actuale ale persoanei își au originea în experiențe neintegrate complet sau a problemelor nerezolvate în timpul copilăriei timpurii, iar soluția pentru rezolvarea acestor probleme, conform aceluiași autor, o reprezintă analiza acestor experiențe timpurii, respectiv reinterpretarea și reintegrarea acestora în personalitatea actuală a individului.

Deși practica psihologică recomandă analiza experiențelor timpurii pentru a înțelege mai bine formarea și devenirea persoanei în timp, realitatea este că nu există suficiente studii care să arate că descoperirea cauzelor timpurii ale problemelor psihologice actuale contribuie la rezolvarea acestora din urmă, după cum nu există studii care să arate că terapiile centrate pe trecutul personal sunt mai eficiente decât cele centrate pe momentul prezent. De altfel, majoritatea abordărilor și orientărilor terapeutice din prezent pun mai degrabă accent pe discutarea și rezolvarea problemelor actuale decât pe analiza trecutului personal. De exemplu, terapia cognitiv-comportamentală, model standard de terapie validată științific, presupune analiza și tratamentul problemelor cu care se confruntă în prezent, iar terapiile umanist-experențiale presupun construirea unei relații pozitive cu clientul, relație care să asigure un cadru de dezvoltare și schimbare la acesta din urmă. 

Mitul 4 : Psihoterapia și consilierea promovează dependența de psihoterapeut/consilier

Fals! Scopul ședințelor de terapie sau de consiliere nu este acela de a rezolva problemele clientului în locul său, ci de a-l ajuta pe client să găsească și să exerseze soluții care l-ar ajuta pe acesta să le rezolve pe cont propriu. Un exemplu îl reprezintă tratamentul fobiei de avion : deși terapeutul este cel care prezintă procedeele și principiile de gestionare a acestei fobii, clientul este cel care realizează o ierarhie a situațiilor de teamă, clientul este cel care exersează tehnicile de relaxare prezentate de terapeut în cadrul ședințelor și între ședințe și tot clientul este cel care își monitorizează atent comportamentul ca urmare a participării la programul de terapie al fobiei de zbor.

De asemenea, terapeuții și consilierii nu promovează o relație bazată pe dependență. În primul rând ei adaptează planul terapeutic în funcție de nevoile și personalitatea clientului. În al doilea rând, aceștia îi încurajează pe clienți să participe activ la ședințele de terapie și să își monitorizeze constant comportamentul, urmând ca aceștia să devină autonomi și activi urmărind propria schimbare fără a fi împinși de la spate de către terapeut. Nu în ultimul rând, terapeuții și consilierii le reamintesc clienților, mai ales când obiectivele terapeutice sunt aproape finalizate, că la un moment dat vor trebui să organizeze o ședință de recapitulare și de încheiere a terapiei.

Mitul 5 : Problemele nu se vor rezolva dacă vei vorbi despre ele cu un consilier/psihoterapeut străin

Psihoterapeuții și consilierii nu sunt persoane străine oarecare. Ei sunt specialiști instruiți prin cursuri de formare standard universitare, precum și prin cursuri de formare continuă, pentru a evalua în mod obiectiv problemele de natură psihologică a clienților, respectiv de a folosi cele mai eficiente metode pentru a le gestiona sau trata în vederea asigurării unei funcționări optime a persoanei. Printre abilitățile dezvoltate de psihologi pe parcursul formării sunt : asigurarea secretului profesional (psihologii nu vor dezvălui unei terțe părți aspectele discutate în cadrul ședințelor), acceptarea necondiționată și empatia (atitudini de acceptare a diferențelor interpersonale și de înțelegere a modului în care o persoană gândește, simte și se comportă) sau obiectivitatea (abilitatea de a privi problemele clientului dintr-o perspectivă neutră). În loc de străini, psihologii ar fi mai degrabă profesioniști în sfera sănătății mentale care au sarcina de a asista clienți în a-și rezolva cât mai eficient problemele pe care le întâmpină în prezent.

Bibliografie :

(1) American Psychological Association – Get your facts straight about psychotherapy. URL: https://www.apa.org/helpcenter/psychotherapy-myths

(2) Lilienfeld, S.O, Lynn, S.J. John R. & Beyerstein, B.L. – 50 de mituri ale psihologiei populare, Editura Trei, București

(3) Nelson Dana – Myths & Misconceptions About Counseling & Psychotherapy. URL : http://www.dananelsoncounseling.com/blog/myths-counseling-psychotherapy/

(4) Tatakovski Margarita – 9 Myths and Facts About Therapy. URL : https://psychcentral.com/lib/9-myths-and-facts-about-therapy/

Publicitate