Mitul lui Pygmalion

Mitul lui Pygmalion este prezentat în Metamorfozele lui Ovidiu, cartea a 10-a. Conform legendei, în Grecia Antică a existat un sculptor pe nume Pygmalion care a ales să nu se căsătorească și să se dedice întru totul artei sale. Totuși, într-o zi, acesta a realizat o sculptură atât de frumoasă, încât a ajuns să se atașeze de ea, iar cu trecerea timpului a ajuns să se îndrăgostească de aceasta. Astfel, Pygmalion a ales ulterior să se roage la la zei ca aceștia să îi dăruiască o soție care să semene cu propria sa creație. Auzind rugăciunea, zeii au decis să îi împlinească dorința și au insuflat viață creației sale. Statuia a prins viață, a primit numele de Galatea și s-a căsătorit ulterior cu artistul care a creat-o.

Povestea lui Pygmalion este relevantă, deoarece aceasta va fi punctul de plecare pentru nenumărate studii psihologice aplicate cu privire la felul în care așteptările unor persoane față de performanța sau prestația celorlalți va influența acțiunile acestora conform așteptărilor inițiale.

Profețiile care se autoîmplinesc și Efectul Pygmalion

Efectul Pygmalion are la bază termenul de profeție autoîmplinită, termen formulat de psihologul Robert Merton pentru a descrie orice situație în care o credință falsă sau preconcepție inițială despre cineva anume ajunge să devină adevărată în timp, pe măsură ce aceasta provoacă schimbări în atitudinile și comportamentele altora, schimbări care sunt apoi interpretate ca fiind dovezi ale convingerilor inițiale. Altfel spus, profețiile autoîmplinite sunt preconcepții care ajung să devină în timp adevărate în ochii celor care le-au formulat.

Printre cercetătorii care au studiat intens fenomenul profețiilor care se autoîmplinesc în condiții de teren au fost psihologul Robert Rosenthal și profesorul / director școlar Lenore Jacobson. Studiul lor celebru, desfășurat în 1968 în cadrul unui liceu american, arată cum așteptările profesorilor pot determina creșteri sau diminuări ale performanței elevilor. În cadrul acestui experiment profesorii angajați ai unui liceu american au primit informații conform cărora 1 din 5 elevi din cadrul școlii se vor dezvolta optim pe plan școlar pe parcursul anului, ca urmare a prezicerii nivelului de inteligență ridicat al acestora, aceasta fiind versiunea oficială înaintată de experimentatori. În realitate, autorii studiului au ales la întâmplare elevii respectivi, utilizând metoda selectării randomizate (Ex: extragerea unui număr la întâmplare dintr-o cutie cu bilete sau a unei bile numerotate dintr-un bol cu bile multiple).

De la momentul așa-zisei evaluări inițiale până la reevaluare a trecut o perioadă de 8 luni. Rezultatele la reevaluare i-au uimit pe cercetători : performanțele elevilor care au fost etichetați ca fiind buni (țineți minte că aceștia au fost selectați la întâmplare) îmbunătățit semnificativ față de ceilalți elevi.

Care a fost explicația acestor rezultate? Din start eliminăm nivelul de inteligență al elevilor respectivi, elevii etichetați ca fiind dotați intelectual nu au fost de fapt diferiți de ceilalți elevi! O explicație formulată de autori este aceea că profesorii cărora li s-a adus la cunoștință potențialul elevilor etichetați ca fiind performanți și-au schimbat radical comportamentul față de ei, respectiv le-au acordat mai multă atenție și mai multe laude, au prezentat mai des atitudini binevoitoare față de aceștia, i-au implicat mai des în activitățile didactice și au oferit mai multe feedbackuri față de ceilalți elevi.

Astfel, Rosenthal și Jacobson au concluzionat că profesorii pot influența conduita școlară a elevilor și prin intermediul așteptărilor care și le fac despre aceștia, așteptările ridicate ducând la creșterea performanțelor, iar cele scăzute la scăderea acestora.

Etapele profețiilor care se autoîmplinesc

Ca profeția să se împlinească, psihologii sociali sunt de părere că trebuie urmați următorii pași:

  1. Observatorul dezvoltă anumite așteptări eronate despre actor.
  2. Observatorul acționează ca și cum aceste așteptări ar fi adevărate și îl tratează pe actor în consecință.
  3. Opiniile observatorului schimbă conceptul de sine al actorului, care își adaptează comportamentul la atitudinile și opiniile propuse de observator.
  4. Observatorul interpretează comportamentul actorului ca fiind o confirmare a credințelor sale inițiale.

De asemenea, conform lui Rosenthal, ca așteptările să fie comunicate eficient, profesorii trebuie să țină cont și de anumiți factori care facilitează transmiterea subtilă a așteptărilor respective. Aceștia sunt următorii:

  1. Climatul : Profesorii se comportă într-o manieră mai binevoitoare, apropiată față de elevii care îi apreciază și mai distantă, rece față de elevii care le sunt antipatici.
  2. Feedbackul: Profesorii oferă mai multe laude și încurajări elevilor apreciați, respectiv mai multe critici față de ceilalți elevi (mai ales față de elevii slabi).
  3. Input-ul: Profesorii oferă mai multe explicații și mai multe clarificări pentru probleme dificile elevilor apreciați, iar celorlalți elevi li se oferă explicații superficiale.
  4. Output-ul: Elevilor față de care profesorii au așteptări ridicate li se oferă mai multe oportunități de a interacționa cu aceștia, respectiv li se oferă mai multe ocazii de a răspunde sau chiar posibilitatea de a discuta cu profesorii în afara orelor, în timp ce restul clasei este limitată doar la conversația din clasă, fiind solicitați mai puțin.

Consecințele efectului Pygmalion pe plan școlar

Psihologii care au analizat rezultatele inițiale ale studiului lui Rosenthal și Jacobson și le-au replicat, ajungând la concluzia că profesorul are un rol important în modelarea participării elevilor la oră și în obținerea performanțelor, nu doar prin livrarea de cunoștințe adaptate nivelului lor de pregătire și de înțelegere, dar și prin crearea unor oportunități de implicare a acestora la ore, respectiv de comunicare a încrederii care o are profesorul în capacitățile fiecărui elev în parte. Când instruim și evaluăm elevii noi vizăm în fapt personalitatea elevilor, respectiv performanțele anterioare, preferințele școlare, precum și aspecte psihosociale precum statutul socioeconomic, mediul de proveniență sau etnia.

O analiză a unui studiu longitudinal desfășurat pe o perioadă de 10 ani, în intervalul 2002-2012, realizat în Statele Unite de către Centrul Național de Statistici Educaționale, arată că așteptările profesorilor încă din primii ani formativi duc la următoarele efecte pe plan educațional:

a) Elevii liceeni ai căror profesori au avut așteptări pozitive față de succesul lor școlar au avut niveluri mai mari de promovabilitate a liceelor / colegiilor americane. Mai specific, elevii din clasa a 10-a care au avut profesori cu așteptări pozitive față de ei au avut o rată de promovabilitate de trei ori mai mare decât elevii cu profesori care au avut așteptări reduse. Deși există și alți factori explicativi (ex: categorii socioeconomice dezavantajate), autorii au considerat că așteptările profesorilor față de performanțele elevilor au avut un rol predictiv mai important cu privire la rezultatele ulterioare ale acestora.

b) Profesorii din ciclul educațional secundar au avut așteptări reduse mai ales față de elevii din categorii dezavantajate (Ex: elevi de etnie afroamericană și hispanică, respectiv care provin din familii cu venit scăzut). Faptul că elevii din grupurile mai sus menționate au avut performanțe reduse față de media socială, respectiv față de elevii din categoriile alb-caucazian – clasa mijlocie, denotă de altfel și inegalități ale sistemului educațional american.

c) Măsurile educaționale menite a dezvolta așteptările ridicate față de potențialul elevilor (Ex: Programele de pregătire pentru admiterea în învățământul terțiar) duc la sporirea ratei de absolvire a elevilor. Dacă instituția școlară creează mai multe oportunități și experiențe de dezvoltare școlară și personală atunci aceasta creează mai multe oportunități pentru ca elevii să aibă succese pe plan școlar și să promoveze ciclul de învățământ pe care îl urmează.

Sugestii de îmbunătățire a practicilor educaționale

Putem utiliza informațiile despre efectul autoîmplinirii profețiilor în vederea îmbunătățirii performanțelor elevilor, mai specific formulând și comunicând predicțiile pozitive și evitând pe cât posibil perpetuarea așteptărilor negative. Astfel, consultând literatura de specialitate propunem următoarele sugestii de acțiune:

  1. Evitați să preziceți eșecul elevilor la anumite discipline. În cazul în care aveți la cunoștință nivelul de dificultate al testului, încercați să le comunicați elevilor că aceștia vor reuși să îl promoveze dacă vor învăța din greu și se vor pregăti din timp, în ciuda nivelului de dificultate al testului respectiv.
  2. Nu participați la discuțiile ce vizează criticarea sau pedepsirea elevilor. Instituțiile de învățământ care promovează critica, etichetarea și pedepsirea elevilor care greșesc promovează o cultură a eșecului pentru proprii elevi, dar și pentru propriul stil de predare și pentru disciplina propriu zisă. Încercați să promovați mai degrabă atitudini pozitive față de potențialul educativ al elevilor problemă, respectiv posibile măsuri de îmbunătățire a situației școlare a acestora.
  3. Formulați așteptări ridicate față de elevi, în funcție de nivelul lor de dezvoltare și de posibilitățile lor. Cu cât instituția de învățământ formulează așteptări mai mari față de proprii elevi și studenți cu atât aceștia se vor implica mai intens în rezolvarea lor, ceea ce ar să le aducă reușite mai mari. Când se confruntă cu sarcini dificile asigurați-i cu mesaje verbale de genul ,,Știu că poți să duci sarcina aceasta până la capăt. ” În cazul în care aveți informații clare că anumiți elevi nu pot realiza sarcina respectivă, atunci luați decizia de amânare a evaluării și reluați predarea materialului de învățare ce va fi evaluat.

Nu în ultimul rând, recomandăm cadrelor didactice, dar și părinților, să comunice încredere în potențialul de dezvoltare și de învățare al elevilor, folosind cât mai des încurajările, aprecierile și recompensele (Ex: Elevul săptămânii) și criticând într-o manieră constructivă și pozitivă comportamentele nepotrivite și nu persoana. Important este să îi instruim pe elevi bazându-ne nu pe convingerile noastre concrete despre nivelul de dezvoltare actual al elevului, ci pe convingerile noastre optimiste cu privire la posibilitatea îmbunătățirii performanțelor și a încrederii noastre în capacitatea elevului în a crește și a se dezvolta în mod optim.

Bibliografie:

(1) The Pygmalion Effect. Sursa: https://www.duq.edu/about/centers-and-institutes/center-for-teaching-excellence/teaching-and-learning-at-duquesne/pygmalion

(2) Kunwar, S. – Self-fulfilling prophecy and Pygmalion effect in our daily life. Sursa: https://medium.com/@sumn2u/self-fulfilling-prophecy-and-pygmalion-effect-in-our-daily-life-515b5a08d9ba

(3) Mitul lui Pygmalion. Sursa: https://www.britannica.com/topic/Pygmalion

(4) Boser, U. – The Power of the Pygmalion Effect. Sursa: https://www.americanprogress.org/issues/education-k-12/reports/2014/10/06/96806/the-power-of-the-pygmalion-effect/

(5) Sălăvăstru, D. – Cap.4. Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului, 4.2. Pygmalion în clasă. Cercul vicios al evaluării. din Sălăvăstru, D. (2004) – Psihologia Educației. Editura Polirom Iași.